am fost ieri la workshop-ul de la baraka. workshop-ul (nu am inteles ce isi propunea exact pentru ca nu am fost de la inceput) viza zonele break beat si dnb ca exponenti ai muzicii electronice undeground din romania (mhm). i-am recunoscut pe silviu (alien pimp), trg, gicu (domnul doctor gojira), michi suie, michi tralala, bully, zinn, yazee jay, pe tipul care are fabrica si b52 (chiar nu stiu cum il cheama dar cred ca el era). toma modera discutia si incerca din cand in cand sa traga concluzii. au fost mai multi dar nu-i stiam pe toti.
fiind prima editie a workshop-ului probabil ca oamenii nu au stiut cum sa aleaga subiecte comune de discutie (desi muzica ar fi trebuit sa fie de ajuns) si ca atare s-au raportat la ei si la cum se distrau ei cand erau undeground, cool si tineri. multe intrebari retorice vis-a-vis de lipsa publicului la eventuri breaks/dnb, ce tare a fost la jay cunning atunci la party-ul ala, copiii de acum nu au cum sa stie ce inseamna cultura muzicala si sa fie clar ca la Stanton Warriors Gojira a facut warm-up-ul.
de fapt situatia a stat in felul urmator: batranii muzicii care erau de fata au fost retinuti si cu tact. zinn a incercat sa sugereze ca poate, poate ar trebui sa se incerce o abordare diferita a promovarii zonei break beat, alipind-o la mainstream-ul de acum. pas. cat a vorbit zinn nobody talk no english all of a sudden. s-a trecut peste asta ca si cum nu s-ar fi zis nimic. michi (suie) a readus in discutie propunerea lui zinn la un moment dat. pas din nou . trg a discutat despre dubstep ca asta stia el mai bine (dar nu prea l-a lasat toma sa termine), gojira spunea ceva o data la doua minute (“sunt foarte multe nishe frate, peste tot”, “ce pula mea, nici mie nu-mi plac baietii de mall”, etc) nah, il stim pe gojira si-l iubim cum e.
silviu nu prea a vorbit cat am fost acolo dar tin minte foarte clar ca a zis scurt si punctual: break-beat-ul s-a dus.a murit. nici lui nu-i convenea pentru ca si el a crescut si cu breakbeat si dnb dar asta nu inseamna ca nu poti accepta prezentul. iar prezentul spune ca muzica asta nu mai este gustata si cautata. “hai, maaaa ca la party-ul ala… ” (na, intelegeti loop-ul cu party-ul din 84 de la caminul cultural?) “hai, maaaa ca la party-ul ala…”
am vazut totusi o urma de [nu stiu ce sa folosesc sa nu supar pe nimeni] (as fi zis invidie dar
nu accept asa ceva de la alien pimp) cand a venit vorba de cum se vinde dub-step-ul romanesc in afara, a spus printre dinti ca trg stie cel mai bine cum sta treaba cu vanzarile la discuri dubstep. (?!?!!!)
cum s-o fi simtit toma, care e un om foarte fain (NB: de la toti oamenii de ieri sunt tone de invatat si sunt faini) si a alergat sa organizeze workshop-ul ca sa promoveze breakbeat/dnb-ul ca la final sa-i spuna silviu verde in fata ca break-beat-ul s-a dus… :)
lasam toate rautatile mici si faptul ca nu sunt sigur ca s-a discutat ceva concret si organizat, stiam ca asa o sa fie. m-am dus si ma asteptam. punct.
am aflat ceva la care nu m-am gandit si ma ingijoreaza. baietii care au cluburile mari se gandesc deja cum sa formeze copiii. tin minte foarte clar cum tipul care are fabrica spunea ca trebuie tintit la copiii de 14, 15 ani sa-i formeze ei ca apoi sa fie oameni pentru scena asta. cam incorect sa ne folosim de minti fragede sa ne facem noi filmul, nu? adica nu e ok sa faca asta o corporatie dar un club (gasca de promoteri, etc), da.
Nu stiu cum naibii am reusit sa nu vad asta pana acum si ii multumesc lui crissy moran pentru ca mi-a semnalat-o, este clar evenimentul cel mai important din weekendul asta: Cobblestone Jazz live act in La Mania. merge numai bine dupa trentemoller care am inteles ca o sa inceapa pe la 10 deci e timp de schimbat temporar locatia.
Tot la mare, tot vineri noapte, dar in Constanta, o petrecere mica si underground va arunca in aer plaja Modern din centrul orasului, cu minimal fin ca nisipul si dansant ca break beatul, numai bun pentru 100 de oameni, din aia, selectati pe spranceana.
Pe langa asta, ar mai fi azi la baraka a chestie misto, un turneu cu minus si alte trupe interesante, din pacate de la 10 seara. studenteala si lipsa de respect pentru tot working class-ul care le plateste scoala, vorba aia. orice eveniment mai misto din timpul saptamanii la noi incepe la cel putin 10 seara cu invitatul principal poate undeva dupa 12 de parca nimeni nu ar avea treaba in tara asta. ar trebui impus conceptul de after-work, sa inceapa si ei civilizat la un 8, sa poti sa te duci direct dupa birou si sa mai ajungi si acasa la o ora care sa nu iti distruga complet ziua urmatoare. bine ca aveti voi timp.
In urma cu un an, organzatorii festivalului Rokolectiv au fost invitati sa fie parteneri in proiectul european Sound Delta, pus la cale de de catre MU, un colectiv francez de muzica si sound art. Proiectul dureaza trei luni si implica 60 de artisti si doua vapoare.
O parte dintre cei 60 de artistii au fost alesi in urma unei aplicatii pe internet, de catre doi curatori, sa urce la bordul celor doua vapoare si sa tina o rezidenta, pe Dunare si pe Rin, timp de zece zile. Vor face performance-uri in toate orasele de peste fluvii, in care opresc. Intre destinatii, se ocupa cu field recording, adica stau cu microfonul la firul ierbii sau la roata masinii, inregistreaza sunete si produc piese sonore. Unii dintre ei fac si muzica.
Primul vapor a plecat pe Rin, de la Anvers, la inceputul lunii. La bordul sau, din Romania, este prezent Sillyconductor. Cel de-al doilea vapor va pleca de la Tulcea, pe 9 iulie. Ar fi trebuit sa plece de la Sulina, dar nava este prea mare si nu incape pe canale. Pe vas se va afla si Cosmin Samoila, care este roman, dar sta la Paris. Nu face muzica, face instalatii si lucreaza in zona de interferente cu undele electromagnetice.
Russe
Evenimentul cel mai important din cadrul proiectului este festivalul The Bridge, care se intampla la Russe, in Bulgaria, un oras mic, vechi, balcanic, plin cu reclame de care sa faci haz. De line-up-ul festivalului s-a ocupat Rokolectiv. Initial, evenimentul trebuia sa se intample si la Giurgiu, doar ca acolo este mult mai complicat sa gasesti un loc adecvat pentru petrecere.
Festivalul reuneste 30 de artisti si se tine in doua locatii, una de zi si una de noapte. Ziua, majoritatea performance-urilor se intampla intr-o casa veche, cu trei etaje, cam cat fosta casa Tra La La de mare, dar nu atat de compartimentata. Este insa la fel de trashuita, se vede caramida prin tencuiala cazuta. Dar e safe, este consolidata. Se afla in centrul cultural, chiar in mijlocul orasului. Se numeste ELIAS CANETTI, dupa scriitorul bulgar premiat cu Nobel.
Installation Halbot
Vineri au loc aici performance-uri si prezentari, intre orele 19 si 21. Primul show se ține la subsol, unde se află o instalație de sunet denumita HALBOT. Este construită de JULIEN OTTAVI, parte din colectivul francez Apo33. Instalatia este formata din multe cabluri și microfoane. Exista și un dispozitiv care mixează sunetele transmise din diverse locații, unde artiștii au implantat alte microfoane.
Il zaresti pe Louie Austen inca de la intrare. Este imbracat intr-un costum alb, accesorizat cu pantofi si palaria alba sub care ascunde o codita. Ochelarii de soare sunt rosii. Canta la microfon dupa negativul care ruleaza pe un cd si zambeste exagerat, din cercul de lumina al unui reflector. Tinzi sa crezi c-a luat ceva, dar de fapt e doar un zambet profi. Canta piesa, dar o si interpreteaza. Este super cool cum danseaza. Si cum se misca el mai pasionant, il intrerupe din actul artistic o fata, care ii intinde niste servetele, desi nu e transpirat – la Martin e rasfirat. Artistul se uita la servetele ciudat, este bulversat, nu stie ce sa faca cu ele, e clar ca nu a cerut. Le ia totusi, le pune pe pupitru, si incepe sa vorbeasca publicului despre cate “pretty girls” se afla in public. “Look at you, can’t you see?” si se aseaza in genunchi, ca sa ne convinga. Ridica mana la cer si ramane acolo, asa, intepenit ca in poza, tot ce-i mai lipsesc sunt cateva stelute verzi. Un tablou nostalgic, pe un soundtrack in stilul Hotel Costes, intregit de el si ea, proaspat intrati in varsta a treia. Cuplul danseaza tinindu-se de mana, de pe canapea, cu gandul la tinerete. Louie isi interpreteaza in continuare actul cu profesionalism, acum vorbeste cu prietenul lui George, din New York, care canta de pe negativ, dar nu e prezent. Ridica panza neagra care acopera pupitrul si ii face semn sa iasa de acolo, de parca ar fi caine. Probabil George iese. Il auzi cum canta hip-hop. Ar fi tare daca Louie ar fi bunicul tau. In rest, este super ciudat.
jucaria Perroni
La petrecerea de la Teatrul Masca a fost tare locatia.
Doamna care taie bilete la intrare este frumos vorbitoare. Dreamrec proiecteaza un cal, sub luna plina parte din decorul scenic. In doar 15 minute se tripleaza numarul de oameni. Este unu si un sfert. De oricine te-ai lovi, este un cunoscut. Tu te lovesti de Tom Wilson. Zici pardon si continui sa discuti cu Electrocutare, care ti-o indica pe fata cu boneta, sa scrii despre ea. Ai scris despre ea. Iesi in curtea interioara, pacat ca nu e amenajata, e si un copac in curte, aplecat ca o bolta asupra pamantului. Aici te-ai putea ascunde, daca pomul nu ar fi pazit de un bodyguard. Bulinele discoball-ului te ametesc, dar nu esti beat, desi la bar, in loc de rest la 10 lei, pentru o bere, ti se mai da inca o bere. La baie, doua fete discuta: “Astazi este Booka Shade? – Ce e asta? – Un mare DJ”. Bulinele disco ball-ului te misca mai aprig decat muzica, nu-ti dai seama exact de ce, e de la DJ sau e de la sunet? Dansezi si tu, asa, in cinstea locatiei. Toata lumea este super incantata de lentilele jucarie care deformeaza imaginea. “Cu astea poti sa agati, avand in vedere ca aici nu poti sa rezervi masa”.
Addictive TV remixes Antonio Banderas
In seara asta canta Goldfrapp. La intrare, bodyguardul te controleaza corporal, pune grabit mainile pe tine si-ti arunca un “sticle sa n-aveti”, ca in rest…. Nu ti se da sacosa, ti se dau bratari fluorescente. “Buna seara, ce buna e berea”, este primul lucru pe care il auzi, da berea e buna, o citronada acidulata cu alcool, care prinde la femei. Pe jos e curat, lume rasfirata, foarte aerisit. Sunt si copii, unul se plimba cu tricicleta printre oameni, in timp ce altul sta in fund si-si infige un laser fix in ochi. Intra englezii de la Addictive TV, care fac sample video si audio. “Cum il cheama pe mulatrul asta care canta pe ecran?”, “Nu stiu, dar e clar ca nu canta asa”. Apare si Banderas, pocneste din degete si spune “Feel the beat” repetitiv, pe tango. Se intercaleaza cu The Incredible Freddy care canta “another one bites the dust”. Iti trec prin fata ochilor ACDC si agentul 007, iar apoi o da in jazz. Pe ecrane, o maimuta ridica un carton care tipa “Buna seara Bucuresti”. Si cum noi ne mandrim cu Hagi, urmeaza niste imagini din fotbal, corner-uri si 11 metri, care trimit mingea in poarta pe beat. Omul de la laptop sare ca apucat. Colegul sau se ocupa de proiectii, prezinta Citad de Deus, Addictive TV remix. Urmeaza Elvis, care este mixat cu hip-hop. Dupa care, ai plecat.
commissioned by chestionabil.ro, part of “friends of e-friends” series
“sa moara minimalu’ si eu sa dansez pe mormantul lui”
Minimalul, ca sa ne enervam de la primul cuvant, are o soarta ciudata in romania. Acum ceva ani, cand sound-ul aparea la primele petreceri in romania nu strangea mai mult de 30 de oameni pentru o vara intreaga. Vara urmatoare, cel putin un club era deja plin, inca una si cucerise toate ringurile. Ce s-a intamplat, cum a putut muzica asta deloc facuta pentru succesul de masa sa ajunga atat de repede sa inlocuiasca manele din cartiere si sa fure publicul discotecilor din regie? O coincidenta. Aparitia sa in acelasi timp cu explozia stimulentelor la scara larga. La noi the summer of love a venit mai tarziu iar soundtrack-ul i-a fost minimalist. In general eviti sa vorbesti despre asta dar daca o faci risti sa nu mai intelegi nimic pentru ca argumentul e esential. Sa fim seriosi niciodata muzica asta nu a fost cu adevarat iubita. De la primele petreceri deja majoritatea prietenilor va ziceau “iar minimal?”. Toata lumea parea a fi anti desi nu era clar cine e pro. Nu cred sa fi existat alt stil care sa creeze antipatii asa rapide si durabile. Pentru ca e o muzica “grea”, oricat de blasfemie vi se pare asta. As fi preferat ca explozia consumului, crearea scenei si a lifestyle-ului sa vina mai devreme, sa avem pokemoni progresisti si curve bestializandu-se pe breakbeat. Sau trance, ce s-a intamplat cu trance-ul in Romania? Un danez imi spunea la Villalobos ca asta e public de Armin Van Buuren. Nu asta trebuia sa fie stilul popular care sa umple stadioane de cocalari extaziati? Timing, bad timing.
Minimalul este, si o sustin cu tarie, cea mai avansata muzica de dans. De dans zic. A ajuns circumstantial prea repede sus si acum se autodistruge. O sa aruncam exagerarile la cos odata cu muzica. Neavand o istorie a scenei in spate care sa treaca prin crizele normale la vremea lor am ratat o evolutie. E un fel de intoarcere in underground, poate benefica, dar ce drum ciudat.
O prietena a danezului, pe malul lacului, la after, mi-a zis ca Bucurestiul are relaxarea Barcelonei combinata cu atitudinea Berlinului. iu-huu, ce-am putea fi daca nu ne-am mai musca de cur unii pe altii
Sunt convins ca Villalobos poate schimba cursul muzicii cu un singur set. Nu spun ca asa e ci ca asa imi place mie sa cred. Iar daca crezi asta nu poti rata sa fi acolo cand minunea vine desi stii ca (1) poate nu e asa si (2) ca probabilitatea de aparitie a unei minuni e… ma rog. La Villalobos nu te duci ca la club, te duci ca la biserica, poate, poate. Adica, ok, n-o sa apara Isus chiar acum dar daca imi promite cineva ca o sa apara intr-o zi eu ma duc de acum incolo in fiecare zi. Daca era sa aleg muzica as fi ales Tanzmann si Melchior. Am ales sa sper ca o sa se deschida cerurile chiar cand sunt eu in fata, sa pipai si sa urlu ‘este!’. Nu s-au deschis dar macar a fost o slujba agreabila; altii isi asteapta mantuirea in conditii mult mai proaste. Ma duc si data viitoare. Decat ateu…
gmail
com
