Pirate Philosophy

simon

text by slowforward

Ziceam în postul despre Creative Commons, că o să vorbesc la un moment dat de calea „hard” a luptei împotriva actualei legislaţii a drepturilor de autor. Una pe care amatorii de cultură gratis o consideră romantică, cu piraţi simpatici şi veseli ca cei din filmele piratate cu Errol Flynn, iar producătorii de muzică şi filme o văd ca o activitate la fel de periculoasă ca traficul de droguri şi de fiinţe umane, în care piraţii, dacă nu se hrănesc cu carne de om, sigur se înfruptă cu poftă din carne de corporatist.

Vârful de lance al ambelor tabere este The Pirate Bay, cel mai cunoscut site de torrente din suta de mii de alte asemenea locuri de desfrâu peer-to-peer, pe care marile corporaţii se tot chinuie, de vreo câţiva ani buni, să-l închidă. Au început cu un raid ale poliţiei, prin 2006 care a confiscat serverele locale şi a stârnit urale de protest la Hollywood. MPAA-ul (Motion Picture Association of America) a dat însa un comunicat de presă de felicitări un pic cam prea devreme. La două zile de la „deces”, miracolele tehnicii moderne făceau că mirror-urile siteului care zăceau pe nişte servere din Belgia şi Rusia să readucă Golful pe ecrane, iar mica acţiune de PR a poliţiei locale să înregistreze primul succes important: o creşte a numărului de utilizatori a siteului, de la un milion, la 2,7 milioane. Au urmat o tentativă de cumpărare a statului independent Sealand, ca potenţial loc de mutare a serverelor, ba chiar s-a vehiculat ideea de a se cumpăra o insulă.

tricou

Anul acesta, cei patru operatori ai siteului au fost condamnaţi la câte un an de închisoare şi amenzi de 3,6 milioane de dolari, dar legislaţia suedeză spune că, până la finalizarea tuturor căilor de atac, sentinţele nu se aplică. Judecătorul procesului a fost, coincidenţă, acelaşi tip care a autorizat raidul din 2006. Şi cum asociaţiile antipiraterie reuşesc să se facă antipatice şi când stau degeaba, s-a aflat destul de repede că acelaşi judecător era un membru activ al unor grupuri procopyright. Cea mai recentă „doborâre” a siteului a avut loc acum câteva săptămâni (ISP-ul a fost obligat de justiţie să închidă siteul), a durat tot cam o zi, iar corporaţiile au primit drept cadou un tricou.

Tot procesul este, desigur, o acţiune de imagine, având în vedere faptul că există mii de alte siteuri de torrente, dintre care unele suficient de ascunse (acces doar prin invitaţie, parole şi servere prin străinătate) şi că Rusia, India sau China sau mai ştiu eu ce ţară africană unde creşte internetul mai spornic decât bananele ar putea oricând găzdui nişte servere, la mare depărtare de braţul nu aşa de lung al legilor copyrightului din SUA sau Europa.

The Pirate Bay este doar una dintre părţile vizibile ale luptătorilor de pe frontul ăsta în care victime cad doar hard discurile, prăjite de poliţie, într-un caz, sau de viteza prea mare de download, în al doilea. Cum comunismul a murit înainte de inventarea netului (thank’s God), iar majoritatea politicienilor nu prea înţeleg prea bine cultura, au apărut şi activiştii mişcării anticopyright, care au venit chiar din zona piraţilor „hardcore”. Aşa că nu e de mirare că, spre deosebire de mişcările open source sau de Creative Commons, aceştia au o atitudine radicală faţă de proprietatea intelectuală. Ei sunt cei aflaţi în fruntea mişcărilor care vor să schimbe legile (sau să se renunţe chiar la ideea de copyright).

thepiratebaycartoon-small

Probabil că cei mai cunoscuţi luptători pe frontul acesta sunt suedezii de la Piratbyrån (siteul e foarte instructiv dacă pricepi vreo boabă de suedeză), think tank-ul care a inventat The Pirate Bay, în 2003. S-au separat destul de repede, dându-şi probabil seama de faptul că încă nu reuşiseră să schimbe nicio lege, şi au încercat, fără prea mult succes, să facă ceva mai mult lobby. Tot ei au inventat conceptul de kopimi, o formă de „copyright” care permite copierea materialului ce poartă acest logo pentru orice fel de utilizare – un echivalent cool al domeniului public din legea actuală.

Pe lângă Piratbyrån mai există şi alte organizaţii anticopyright destul de cunoscute. Pirate Cinema, o organizaţie activă în Brazilia, Berlin, Copenhaga şi Helsinki, organizează proiecţii publice de filme, fără a avea drepturi, de multe ori cu câteva luni înaintea premierei oficiale. Legenda vorbeşte de o vizionare a filmului Kill Bill cu vreo jumătate de an înaintea premierei din SUA (nu se ştie dacă doar prima parte şi nici dacă Tarantino s-a ofticat sau nu). The League of Noble Peers sunt producătorii celor două documentare Steal This Film, numai bune de descărcat (de aici şi de aici) şi de urmărit de oricine are măcar un folder cu numele „Filme noi” pe computer, iar francezii de la Association des Audionautes sunt nişte tipi relativ cuminţi, care încearcă să impună soluţia unei taxe fixe pe internet şi vor ca sharingul de fişiere să fie dezincriminat (şi al căror site, www.audionautes.net mă redirectează, invariabil, spre google.fr, ceea ce mă face să mă întreb dacă băieţii ăştia mai există).

partidulpiratilor

Din 2006, mişcarea piraţilor a devenit şi una politică. Mai întâi, desigur, în Suedia. În trei ani, Partidul Piraţilor a ajuns al treilea partid ca număr de membri din ţară şi a obţinut 7,13% din voturi la alegerile pentru Parlamentul European – adică un loc de eurodeputat. Cum viitoarele alegeri din Suedia se vor desfăşura în septembrie 2010, e de aşteptat ca Partidul să se aleagă şi cu ceva locuri în Parlamentul naţional. La nivel internaţional, partidul mai există în Germania (unde au participat la alegeri, cu rezultate destul de slabe, dar s-au ales cu un deputat după ce un social-democrat a „dezertat” în favoarea lor în iunie 2009), Austria, Cehia, Finlanda, Franţa, Polonia, Spania, Marea Britanie şi Elveţia. În multe alte ţări europene, inclusiv România, dar şi în Statele Unite, există iniţiative de înfiinţate a Partidului, dar nu s-a ajuns încă la constituirea lor legală. La noi, treaba e destul de complicată, fiindcă partidul funcţionează online, deci digital, în timp ce legea locală funcţionează după un principiu cât se poate de analog: vrei nu vrei, trebuie să pui pixul pe hârtie (o activitate la care mulţi dintre noi au renunţat după ce au scăpat de cursuri şi de ultimii profesori de modă veche).

Partidul Piraţilor a făcut publică o Declaraţie de principii, ajunsă la versiunea 3.2, dintre care cele mai importante ar fi: o legislaţie globală care să sprijine dezvoltarea societăţii informaţionale, un sistem de copyright nou, cel vechi fiind considerat dezechilibrat, renunţarea treptată la patentele comerciale, în special în domeniul medical, şi un sprijin puternic pentru dreptul la viaţă privată.
Urmează o parte plictisitoare în care încerc să sintetizez ce spun băieţii ăştia din Suedia în declaraţie, peste care se poate sări.

Cele trei principii de bază ale Partidului Piraţilor sunt nevoia de a proteja drepturile cetăţenilor, dorinţa de a avea o cultură liberă şi credinţa că patentele şi monopolurile private ne afectează societatea”, spun ei în Declaraţie. Copyright-ul original se referea la dreptul autorului de a fi recunoscut ca autor al operei dar, cu fiecare modificare a legii, balanţa s-a înclinat în favoarea celor care produc şi distribuie copii ale acestor lucrări, făcând de multe ori dificilă, dacă nu chiar imposibilă, dezvoltarea armonioasă a culturii. „Legile imateriale sunt o metodă de a legifera proprietăţi materiale asupra unor valori imateriale. Ideile, cunoştinţele şi informaţiile sunt, prin natura lor, neexclusive şi valoarea lor comună constă în abilitatea inerentă de a fi împărţite şi transmise.” Pentru a crea un nou copyright, mai echilibrat, durata protecţiei drepturilor de autor ar trebui redusă la cinci ani, dreptul de a realiza opere derivate (prin sampling sau remix) ar trebui să fie implicit, iar toate excepţiile (cum ar fi traducerile cărţilor sau utilizarea pieselor muzicale în filme ar trebui să apară explicit în lege). În principiu, orice utilizare non-comercială a unei opere ar trebui permisă, tehnologiile de tip DRM interzise iar taxele de „copie privată” (pe CD-uri blank sau pe iPod-uri) ar trebui desfiinţate.

Gata!

La final, simt nevoia să încep cu o mică discuţie despre economie (la un nivel minimal, de discuţie la două beri). Let’s roll!

piraterie-a-place-called-to

Întreg sistemul social în care trăim porneşte de la o realitate tristă: resursele sunt limitate. Prin urmare s-a dezvoltat, în timp, o economie bazată pe cerere şi ofertă, în care cineva deţine o resursă/un obiect, iar altcineva e dispus să plătească pentru acel lucru. Chestie care a funcţionat destul de bine vreme de câteva mii de ani, până s-au inventat Wall Stret-ul şi băncile de investiţii. Dar, mai ales, până când s-a inventat Internetul. Moment în care lumea entertainmentului, care dezvoltase în jurul ei o industrie de miliarde de dolari, a primit un pumn în faţă suficient de puternic încât să o trimită la numărătoarea arbitrului. Publicul s-a trezit în braţe cu nişte instrumente prin care îşi poate multiplica la infinit o serie de resurse (în cazul de faţă resurse culturale), fără costuri şi fără efort.

S-a dezvoltat, ca atare, un sistem economic paralel care nu mai funcţionează după legea cererii şi ofertei, ci după una nouă, bazată pe „share”. Un sistem care funcţionează după reguli proprii, mai mult sau mai puţin bine definite, dar care exclude din mijlocul său tocmai chestia care face economia „reală” să funcţioneze. Avocaţii industriei culturale încearcă să-şi revină din numărătoare înainte ca arbitrul să pronunţe cifra zece şi aruncă vina asupra publicului care este needucat şi nu înţelege că „piratând” îi lasă pe artişti fără venituri. Problema lor principală este că nu înţeleg că ceea ce se întâmplă acum cu muzica şi filmul s-ar putea întâmpla cu orice altceva. Dacă fructele ar putea fi multiplicate cu Ctrl-C Ctrl-V, aprozarele ar da faliment.

Posted in copy++, special guests on September 18th, 2009 by fresh good minimal | 11 Comments

11 Responses to ' Pirate Philosophy '

Subscribe to comments with RSS or TrackBack to ' Pirate Philosophy '.

  1. on September 18th, 2009 at 12:14

    http://gizmodo.com/5361697/music-industry-wants-royalties-from-itunes-30-second-samples

  2. dj plan b said,

    on September 18th, 2009 at 01:09

    “Gata!”
    ma Cory, tu ne minti. Te simt.

  3. Strangelove said,

    on September 18th, 2009 at 02:02

    “Cory”? lol

    bun articolul.

  4. Dominic said,

    on September 18th, 2009 at 02:24

    Good stuff

  5. slow forward said,

    on September 18th, 2009 at 06:09

    @dj plan b: si cand te gandesti ca-mi place si sf-ul :)

  6. andrei said,

    on September 18th, 2009 at 09:28

    pirateria e ceva de care nu o sa se scape niciodata. asa ca mai bine se face ceva ca sa fie impacate si capra si varza(producatorii si piratii)

  7. Bogdan said,

    on October 2nd, 2009 at 12:03

    atata timp cat artistu beneficiaza de 30% din valoarea produsului vandut la raft (procent care se imparte la randu lui daca e vorba de o trupa), nu cred ca publicu e ala care fura ii veniturile cu pirateria lui cu tot. ideea radiohead de ‘pay-us-what-you want’ mi se pare o alternativa draguta (desi nu cred ca e aplicabila decat pt nume foarte mari, care sunt in stare sa genereze destul hype)

  8. on October 9th, 2009 at 04:20

    [...] Pirate Philosophy [...]

  9. on October 9th, 2009 at 05:21

    [...] Pirate Philosophy [...]

  10. on October 11th, 2009 at 03:18

    [...] Association of America), responsabil de raidul politiei din 2006 cand au fost confiscate serverele Pirate Bay. Avem dicutii cu cei doi fondatori ai siteului de torrente, precum si imagini de la raid. Din [...]

  11. on November 9th, 2009 at 02:41

    [...] http://freshgoodminimal.ro/?p=2024 şi http://freshgoodminimal.ro/?p=2037 [...]

Leave a reply

Search