Steve Bug la Mania

Ciudat ca, atunci cand jumatate din prieteni se duc la Melt, iar cealalta la Russe, tu sa alegi sa mergi la Constanta, sa faci plaja si sa dormi. Aerul de mare este insa atat de relaxant, incat nu ai somn. In plus, mai nou, sonorizarea de la Mania intra oricand.

Asa ca, pana soseste Steve Bug, pe la 3, dai o tura de cercetare pe la Kristal, unde este gol, danseaza doar doua animatoare in costume de baie, accesorizate cu un multi metri de tul colorat. Stau infipte in tocuri, pe bar si se misca minimal. Ha! La pupitru, DJ-ul seamana cu un pui de indian, dar de fapt este evreu. Guy J vine din Tel Aviv si face live. Suna foarte bine, pacat ca este gol, populat doar de cativa pokemoni. S-a facut 3, ai zburat.

La pupitrul Mania, rezidentul DJ Sepp nu mai prezinta precum saptamana trecuta, il prinzi in flagrant cu niste voci de MTV. Danseaza doar animatoarele, le vezi in aer unghiile colorate cu verde fluorescent. Steve Bug sta la bar si bea un Sprite. Si sta, si sta, si sta, pana se face 4. Ii tot faci semne, aratati cu degetul la pupitru, dar nimic. El e plictisit. La fel si cei 50 de oameni care il asteapta sa intre. Pana la 4, Sepp o tine pe stilul Hed Kandi invechit, dupa care intra Gandacul si te centrezi pe ring, ca sa fii sigur ca iei crema. Crema monotoniei, caci muzica, desi frumoasa, nu te danseaza. Parca stai in masina, pe scaunul din dreapta si iti mai vine din cand in cand sa accelerezi, sa apesi ambreiajul, iar cateodata chiar sa franezi. El se misca mai intaratat decat publicul minimalist si la propriu, si la figurat. Este agitat de grandoarea unui techno acompaniat de voci din padure, care o iau la fuga printre copaci. Iti place viteza, dar simti totusi nevoia sa te si izbesti de un copac. Continua cu minimal tribal, de-ti ramane umarul pe repeat, in miscare. Beat-uri si riff-uri clasice. Nici macar nu sunt din ’96, ca sa apreciezi si tu ceva. Ma rog, minimal de umplutura, ca tot e clubul gol si ora tarzie. Sau o fi de la warm-up?

Acum se aud niste minimal deep house techno (!), iar din cand in cand cate o lingura care loveste o tigaie, un lighean, o tigaie, un lighean. “Foarte tare, foarte tare”, se aude de undeva dintr-un colt. Da, pare tare piesa, a inceput cu un saxofon, apoi s-a intaratat, apoi iar s-a plafonat. E clar, nu o sa te izbeasca nimeni de nici un copac in noaptea asta. Ba chiar ti s-a facut somn, de parca te-ai uitat pana acum la televizor. Sa schimbam programul.

Iar acum, simt nevoia de un in memoriam Steve Bug
 
Steve Bug & Cle – One Hundred & Three Eggs [nov ’06]

Posted in cum a fost? on July 22nd, 2008 by fresh good minimal | 0 Comments