Este clar ca Traian e cel mai neindicat loc de petrecere inca de cand s-a deschis. Cu toate astea mai ajungi din cand in cand datorita line-up-ului sau a sperantei ca poate s-a schimbat ceva in bine. Dar nu. La Traian se aude mereu foarte prost si e foarte cald. Din cauza Politiei cu care risca sa se trezeasca la usa, de la o anumita ora se inchid geamurile astfel incat sunetul sa nu mai ajunga in strada. Iti dai seama ce sauna si ce gol! Chiar daca vrea cineva sa stea langa dj sa danseze, este imposibil, trebuie sa faci mereu du-te vino, sa te ventilezi. Rezistenta Materialelor suna foarte bine cand fac live, dar ca dj set ajung cateodata atat de departe cu caterinca incat sunt greu de suportat. Oricat de tare ar fi remixul, Spice Girls nu dansezi. Bogdan n-am apucat, dar am inteles ca doar cativa au transpirat in fata lui, asa ca iata setul, caci e pacat sa se fi bucurat de el doar zece oameni.
Pe o scena mica, in care ne ascultam intre noi prea des, DJsetul poate parea impersonal pentru niste producatori, iar live-ul ar deveni repetitiv. Asa a aparut un nou tip de performance; sa-i zicem “live editig” pana se gaseste alt termen mai potrivit, un fel de live/djset numai cu edituri proprii. Din cate stiu eu, primul care a facut un astfel de performance a fost Bogdan la Chestionabil joint 2, iar acum Rezistenta Materialelor continua ideea. Sound-ul live-ului RM este mult mai matur si mai serios decat m-as fi asteptat de la cei care au fost acuzati ca sunt numai un produs al hipstarelii si al hype-ului de moment. Am scapat de frica ca RM vor esua intr-un etern minorat al caterincii, atat de romanesc de altfel, si au inceput sa se ia mai in serios. Noi am ascultat un live excelent la Baraka, dar oferim spre share pe cel de la Gradina Capitol. Cine vrea mai mult, interviu + concert by veioza arte si miron ghiu.
La Nine Inch Nails a fost cum m-am asteptat. Mai subtire decat pe DVD, adica fara vreo urma de vizualuri in afara de bicepsii perfect conturati ai lui Reznor, mai dus la sala decat Henry Rollins in anii ‘90 si mai macho decat in momentele in care se imbraca in piele din cap pana-n tocuri si o ardea mai industrial-cyber-new-age-power-goth-punk decat rockerul de turneu. Au lipsit multe clasice, dar sfarsitul a meritat sa ma apropii de unul dintre ecranele gigantice si sa profit de pixelare ca sa dau tente artistice unui live. De auzit s-a auzit bine dar, recunosc, am fost mult mai impresionat (si impresionabil, via cosmonova.ro, ce-i drept) de live setul Booka Shade, cu percutie electronica live etc.
Tinand lumea in picioare mai bine de doua ore, cu aproape 3 bis-uri entuziasmante si mixand exclusiv piese proprii, cei de la Booka Shade au venit cu un kit de percutie electronica si, well, destule synth-uri cat sa se poata juca din butoane in cortul botezat de organizatori “Freedom”. Excluzand laserele, cocalarii de ocazie si de cariera si zecile de pitipoance minore care insumau cativa buni kilometri de sex umed, party-ul duo-ului venit “all the way from Berlin” a fost mai emotionant si mai palpabil decat trecerea prin lista de piese performata de mult-prea-tunatul Reznor.
La Orbital iti aduci aminte de ce ai vrut la B’Est Fest, ca sa te ingropi in synth-uri melodioase, din care picura miere, pentru ca, dupa ce-ti dau energie, sa te ridici la stele, cei doi producatori te lasa sa plutesti. Duduie analogul in timp ce ei dau din cap, precum niste extraterestrii turbati, cu leduri in loc de ochi. Ti se face pielea de gaina de cateva ori, desi ai mai auzit piesele de zeci de ori. Si baietii de la BGS se joaca cu bratarile fluorescente. [click more for live set up]
Ce frumos e pe terasa la MNAC, ca-ti vine sa oftezi. Luminati de reflectoare, pescarusii par fluorescenti. Adie un vanticel, deajuns incat sa fluture parul si sa ridice fustele. Etienne isi aseaza frumos pe trei mese de calculator, trei clape, un drummachine si un theremin in miniatura, un copil de theremin. “Zombie-Zombie”, spune sintetizatorul iar tu te pui in centru, te chinui sa gasesti triunghiul isoscel. Duoul francez, format din Etienne Jaumet și Cosmicneman foloseste sunetul și ritmul pentru a explora sentimentul de teama care creste in tine, dar care teama, caci suna atat de bine…
Incep incet, incet, de parca tot astepti sa-nceapa, desi ei au inceput. Pana te trezesti tipand, “ce-i cu isteria asta demna de pogo?”. N-ai mai dat atat din cap, necontrolat, de pe vremea cand descopereai techno. “Nu vorbi cu mine acum, stai ca rupe boxele!”. Etienne rade stilul retard, cu ochii cat cepele si face matanii la clape. In public curge sange. Intri in transa cu el. Un gardian se uita la voi de dupa geam, de parca ar fi un peste in acvariu socat de dansatorii cuprinsi de dementa. Cand se inchina si tobosarul la clape, deja esti transformat in zombie si tipi convulsiv. Fugi si tipi, fugi si tipi. “I take a dog to the park every day of my life, before it gets too dark”, neaau, “Stay on your own, it’s not safe anymore”, si da cu batul in cinelele tunate cu clopotei. Cosmicneman scoate sunete ascutite si scary la theremin, parca trage de o sfoara imaginara in timp ce danseaza break dance.
Din seria “cu totii ne dorim să se intample”, și iată, surprinzător, chiar se întamplă, mulți dintre noi, ne-am mai văzut un vis împlinit: Kraftwerk la București.
La Sala Palatului, pentru cei patru man machine s-a adunat toată garda veche a muzicii deopotriva cu lume și pestriță, și cuminte, cu toții născuți înainte de ’80. Pentru ca show-ul a inceput la ora anuntata, cei întârziați mergeau cu capul plecat ca la cinema, în timp ce roboții umani de pe scena, concentrați la maximum, miscau imperceptibil din picior într-un sincron desăvârșit.
Publicul avid aplauda in reprize – odata cand se termina piesa si invariabil inca odata, cand incepea urmatoarea. Ovaționau la scenă deschisă ori de câte ori un con de lumină dezvăluia ceea ce parea a fi un pluton de căpitani Picard în latex. Deși ei erau nemișcați, te miscau pe tine. Stateau atât de calmi în fața sintetizatoarelor, de parcă ar fi vorbit intre ei pe messenger, la niște tastaturi mai mari. Dar tu te miscai din toate cele și îți venea să îți părăsești sectorul, rândul și scaunul riguros indicate pe bilet și să încingi o petrecere pe interval. Te întrebai cum ar fi dacă te-ai ridica și ai începe să dansezi? Și tot tu îți raspundeai: “Probabil că voi fi singura”. Am stat toti, fortati de locatie, precum în scaune cu rotile si am dansat la unison de la brâu în sus. Și totuși, acord un premiu special unui puști de 7 ani care s-a miscat necontenit și pasional langă scaunul lu’ tati.
gmail
com
