Ai plecat la Artmosferic Festival in Bulgaria sambata dimneata, cu somnul in oase si cu nerabdarea in suflet. Te-ai inarmat cu tot ce trebuie pentru un festival in munti sau cel putin asa ai crezut. Ai luat cort, izoprene, sac de dormit, paturi, apa, sandvisuri, aparat foto, o umbrela, ai verificat roamingul, ai printat harta internationala precum si cea locala si ai subliniat drumul. Ai pus in bagaj pana si hartie igienica. Ai vazut ca va ploua, drept urmare tu ti-ai luat bocanci, dar ceilalti nu. Parea foarte simplu din indicatiile organizatorilor, 500 de kilometri pe care, dupa calculele voastre i-ati fi facut in 6 ore; tac-pac, minimal. Ce sunt 6 ore de drum dupa 4 ore de somn in fata a ceea ce stiati ca va asteapta muzical din partea producatorului italian. Era musai sa ajungi, sa comunici, ca sa crezi ca e real si sa scapi de obsesie. Si v-ati avantat in munti.
Vineri. Lasere in padure. Suna atat de bine, incat orice alta optiune de petrecere pica cu brio. Gasirea locatiei, cunoscuta doar ca punct pe harta, este jumatate din fun-ul petrecerii. Stim doar ca trebuie sa facem dreapta catre padure pe un drum marcat cu un monkey sign, un stiker cu o maimuta, atat de translucid si de cojit, incat treci de el si te intorci din drum. Lasi masina unde poti – intr-un tufis – si te avanti pe jos pe drumul pietruit care margineste padurea, incarcat de bere si apa, caci aici nu se gaseste nimic. Acolo unde se termina astfaltul ai indicatii sa intri-n padure. Efectul de turma functioneaza, te alaturi altor oameni, in sir indian gresiti din nou drumul, o luati prin desis, prin regatul urzicilor si faceti abstractie de tipetele celor care poarta pantaloni scurti. Drumul bun nu are urzici. Intunericul domneste, iar singurele lumini, de la telefoanele mobile, sunt tot slujitorii lui. Ajungi mai mult ghidat de bas, in padurea de argint, atunci cand e luminata de stroboscoape. Cand e invadata insa de lasere, natura se misca odata cu oamenii. Vectorii verzi se muleaza pe trunchiuri si frunze, iar cand incepe sa picure nu mai sunt linii, sunt sute de mii de puncte.Oameni cu masti intregesc tripul.
Ce distruge insa tripul este muzica, acum niste hip hop cantat (?!). Ne-am luat de toate la noi, si paturi, si haine, si de baut, dopurile de urechi le-am uitat, cine-ar fi crezut ca avem nevoie de ele in padure. Daca stai fix in fata pupitrului acoperit de cearceafuri albe, laserul iti intra fix in ochi si ametesti instant, te droghezi la propriu, natural. Au si masini de fum. Pe masura ce te afunzi in padure, muzica se aude mai slab – oh da, palcuri de oameni stau in jurul trunchiurilor precum petalele de flori in jurul bulbului si admira hipnotizati invazia extraterestrilor verzi. Oricat de frumos ar fi insa, cand auzi Romica Puceanu pe beat de dnb, tot te gandesti ca ai pleca acasa. Esti insa legat de grup, in padure, avantaj dj. Ideea e sa ai o paturica, sa te asezi pe ea cu mainile la urechi, asa cum fac altii si sa-ti strigi in gand, ca sa acoperi muzica, “asa ceva nu se poate”. La platane canta o piesa cu versul “anturajul te danseaza” + alte lucruri pe care ti le face anturajul, dar nu le mai tii minte. Se poarta cuvantul “anturaj”, de unde probabil si piesa. Apoi o da in Jamaica, iti pui instinctiv gluga in cap si te gandesti ca, la primul leagalize it, il aprinzi. Nu stii cine pune muzica, nici nu vrei sa stii. “Asta in Evul Mediu se numea tortura”, se aude slab, dar disperat, de jos, de pe paturica. Intre timp, reggae calipso hip hop disco, hopa hopa bossanova de harem, tamango edit pe beat de dnb atmosferic. Cand pleci, esti atat de obosit de cap, muzica te-a facut praf. A fost insa seara luminii, pentru ele te-ai mai duce odata la acelasi party, numai ca ti-ai lua dopuri de urechi.
Oops, we did it again. Ne-am dus si anul asta impotriva tuturor promisiunilor din anii trecuti si impotriva tuturor prietenilor care s-au uitat urat la noi cand am decis asta. 1 mai-ul la mare e un love it or hate it affair. Mai vrei sau nu. Mai poti sau nu. Argumentul pe care il aduci tu impotriva lui e exact motivul pentru care se duce altcineva. 1 mai-ul nu a fost niciodata ceva fin. A fost dintotdeauna o experienta extrema, excesiva, populara, cea mai apropiata atmosfera de festival pe care o poti gasi la noi. 3 zile si 3 nopti de petrecere, muzica si haos. Non-stop. Un fel de proto-festival, sau oricum, cea mai apropiata atmosfera de ceea ce inseamna un festival. Totul intors pe dos, totul permis, nebunul incoronat rege circula pe bulevardul Mamaia, abolind temporar legile cetatii. Celebrare si reset, facem asta de cand lumea.
miron ghiu: Mircea Florian & DJ Vasile au sustinut joi un performance extraterestru in multe momente si emotionant in fiecare gest sau beat, intr-o broderie experimentala de folk electronic alien(at) de un lirism de scoala veche animat de misticisme proaspete, nuantate cult(ural) pe teme simbolice variind de la sexul prin computer la personaje din mitologii imaginare, cum ar fi Corin, vampirul cu o mie de ochi, sau politrucii de (recunoscut) ieri si azi.
Clashul dintre contemporan si arhaic e la fel de puternic in muzica lui Florian (din Transilvania) ca pe Tainicul Vartej, disc aparut in 1986. Samanii devin mai puternici si mai intelepti, cu anii, si ceata melopoica poate fi recompusa, iata, si in 2009. Un live cu putine inserturi de “arta multimediala” (cum spunea intr-un interviu, delimitandu-se de artistii “multimedia”) dar cu multa inscenare narativa inclusiv pe scratch-uri psihedelice si 8-bit-aiala, unele dintre pasaje functionand ca mantre, pe rand, atat pentru Mircea Florian cat si pentru Vasile. […]
Cu tot cu visuals (VJ Tom), e de vazut tot playlistul.
Bogdan, infuzie cu sentiment, productii proprii si soft disco edits, printre care Dan Deacon edit, “e primul artist roman care care pune Dan Deacon la club, si edit facut de el”, ti se spune. Apoi se inlocuieste obsesia Daft Punk cu obsesia Bogdan, Asia Carrea pune pe pupitru un crin imperial, intr-o sticla cu apa. Se fluiera, se aplauda si se striga “sunt fanul tau pe Facebook”.
M-am obisnuit cu imaginea asta de Kristal gol. De cate ori ma duc eu acolo, rar, recunosc, e gol. Aud ca nu e asa tot timpul, alegerile mele (sau ale lor) au ceva gresit. De cate ori ma intereseaza ceva din line-up-ul Kristal ma trezesc singur cu prietena mea pe ring. A inceput sa ne placa, e loc, e aer, se aude bine, atmosfera facem noi, e ok. Da ma gandeam la domnii astia, de mult printre dj-ii mei preferati, ca au ceva ghinion legat de Bucuresti si imi pare rau sa creada ca pana la urma faza asta cu Romania e vrajeala. Pai ei au fost de 2 ori si a fost gol. Acum doi ani la Preoteasa, adusi de ea, si unde, nu credeam sa ajung vreodata sa zic asta dar a fost parca mai multa lume ca acum, au facut o petrecere memorabila pentru o mana de dansatori entuziasti. Acum la fel, deja vu total, deci ne-am adaptat imediat.
La inceput a fost haos nascut din nepotriviri. Cand esti intr-o multime foarte diversa, intr-o piata publica, este interesant. Insa, cand acest lucru se intampla intr-un club, poate fi neplacut. Dar cum haosul tinde mereu spre organizare, unii clienti obisnuiti ai Fratelli au renuntat la eveniment, nu era pe gustul lor. Cei ramasi – dezorientati, putin intrigati, agitati, facatori de du-te vino fara sens si armonie – s-au segregat de multimea din fata pupitrului, pentru ca acolo era aglomeratie de cea mai buna calitate, entuziasm si chef de dans la maximum. Mda, conteaza locul unde se face petrecerea si nu a fost cea mai buna alegere. La Fratelli insa, sunetul este bun iar spatiul pentru toata lumea, fie ea cat de divers colorata, ca si luminile scenei de la live-ul lui Garnier.
In prima parte, muzica francezului a fost un mix intre majoritatea stilurilor electronice de dans la care se poate astepta cineva; o perdea de jazz, mai mult sau mai putin marcanta a insotit toate sunetele de dub-step, de breakbeat si de techno. S-au auzit si influente trip-hop. Trecerile de la o piesa la alta au fost neasteptate si surprinzatoare tocmai pentru ca erau atat de diferite. Practic, LG a spus “sa fie haos” si s-a facut haos. De data asta haos bun, in beaturi, in cap.
gmail
com
