“Pop Ambient 2009 takes the listener into the spheres of electronic music, way off usual club music and minimal experiments. For “Pop Ambient 2009” a number of astonishing musicians gathered and unfolded all their talent, in order to create elaborate electronic music of such high quality, you rarely manage to find among the numerous releases that show up in the record stores every single week. “Curator” and Kompakt Co-founder Wolfgang Voigt again managed to bring special people together for some dense composition which turns out into a 60 minute pleasure for the ears, even for the more advanced and sophisticated listener.” Berlinista
01 Klimek – True Enemies & False Friends (Yesteryears Suite)
02 Sylvain Chauveau – Nuage III
03 Mint – Hindemith
04 Popnoname – Nightliner
05 Sylvain Chauveau – Fly Like A Horse
06 Jürgen Paape – Ausklang (Burger/Voigt Mix)
07 Marsen Jules – It’s Only Castles Burning
08 Tim Hecker – Shosts In Silver
09 Andrew Thomas – A Dream Of A Spider
10 Burger/Voigt – Frieden
11 The Fun Years – I Am Speaking Through Barbara
12 Klimek And Husak – The Godfather (For William Basinski & Snoop Dog)
Crescut in Vancouver, indopat cu clape, Daniel Gardner a excelat in scoala doar la compozitie electronica si a sfarsit la Berlin, cu 40 de releaseuri, o duzina de discuri si cu labelul Escape, unde ii gasesti si pe John Tejada si pe Jan Jelinek. “Nu e ca si cum am avut multe alte optiuni. Ureche buna, 12 ani de pian, apoi fascinatia pentru PLUR, din zilele rave, muzica din Detroit si Chicago, mai presus de egoul tau, apoi electronicele si scoala de design. Unde altundeva era sa ma indrept de aici? Asigurari sociale sau vanzari? Putin probabil…”.
Daca il cauti pe discogs, e taguit cu Electronic, Jazz, Rock, Hip Hop, Folk, World, & Country. Daca il cauti pe wikipedia, il gasesti ca fiind unul dintre pionierii “micro-house”. “Este hilar. Sunt opusul a ceea ce face toată lumea muzical. Nu ştiu dacă tine de preferinţele mele in momentul respectiv sau daca sunt complet rebel. In Vancouver, cu siguranta nu acesta era soundul, asa ca am sfarsit prin a cumpara si a face asta. Apoi, cand m-am dus la Montreal, unde toata lumea facea minimal, am inceput sa ma balacesc in sunete jazzy si m-am transformat 180 de grade. Dar, din nou, este dincolo de mine cum s-a pus pe mine stampila de artist techno si cum am fost aruncat in categoria producatorilor seriosi de minimal. Cred ca are a face foarte mult cu backgroundul relasurilor mele…
Cand vine vorba de show, nu face nici un compromis si este un super showman. Liveurile sale au clape şi voce (cantata la un microfon in forma de receptor de telefon), şi DIY – un concept personal, care integreaza in spectacol instrumente facute manual, de el, cum ar fi “The Electro-Magnetic Chef’s Knife”, care nu-I lipseste niciodata, “The Double Cable-Tub Bass” si “The Broken-Ruler Music-Box”. “Pe parcursul evolutiei mele am experimentat multe genuri, pentru a ajunge intr-un final la “soundul meu”. Intre timp, am taiat, am lipit, am optimizat, am distrus, am sters. Toate în zadar, numai ca să obţin un rezultat care nu este în totalitate influenţat de imaginatia mea, cum este influentat de procesul şi instrumentele cu care a fost creat. Ca ascultător, realizezi că nu multe compozitii electronice fac referire la mediul în care au fost create”.
– Urmaresc clipurile tale un fir epic din start sau se contureaza pe parcurs?
– Plec de la o idee la inceput, dar fara sa urmaresc o liniaritate in povestire. Exista un punct in care ma opresc in a povesti, tocmai pentru a lasa loc la interpretarea fiecaruia. Mi se intampla de multe ori ca povestea mea sa difere de ce inteleg altii, ceea ce mi se pare ok. Imi place cand cineva construieste mai departe.
– Cum iti vine ideea, stai si asculti piesa de multe ori sau este ea deja acolo si muzica o dezvolta?
– Ambele variante. Muzica o dezvolta cu siguranta. In majoritatea cazurilor ideea de baza este foarte simpla. In “Butter of a fly” un individ sta intins pe spate si vizualizeaza un univers interior. Restul e descrierea peisajului. Accentul il pun mai mult pe felul in care reprezint elementele din animatie, pe care le incarc cu diverse semnificatii.
– Ce cauti in muzica, pentru clipurile tale?
– Momentan, ca artist, animatia sincronizata pe muzica mi se potriveste cel mai bine. Merge mana in mana cu ideea de nonlinearitate. Unitatea este data prin faptul ca sincronizez imaginile pe sunet. Imi face placere sa colaborez cu mai multi artisti care au stiluri diferite. O latura de a mea se potriveste foarte bine cu ce fac baietii din Timisoara, Makunouchi Bento, o alta latura mi se potriveste cu muzica lui Brazda lui Novac, unde automat si compozitia animatiei e mai diferita. Pe Tanz Ohne Music sunt foarte minimal, iar cu Minus, de exemplu, mai ales pe setul de Gameboy, animatia e mai jucausa. Fiecare muzician cu care lucrez, imi ofera ocazia de a-mi experimenta animatiile in moduri diferite.
Iesitul in oras este si el un scop in sine. Dar, sincer, aveam nevoie de un weekend mai special. Mai nescunoscut. Mai agreabil. Mai constructiv. Si m-am luat dupa voi.
Vineri, Studio Martin, line-up anii ‘90, Vladone, Niki4, Vasile, Michi, Dobrica. Jurassik Park. Dinozaurii se tin bine. Pasind pe sub ecranul din Martin, l-am observat pe bunicul lui mos Martin, pe Vladone, punea un dance, euro dance din ala de dansai pana si-n firele de par. Muzica retro.Yammy. Din pacate, pe vremea cand era el DJ, eu eram in spatele blocului si jucam pac-pac cu tuburile. Ascultam casetele maicamii, iar muzica de dans era deja in crestere. “Hit-uri dupa hit-uri” mi se spune in casca (prietenul Casca).
Cine sunt astia de langa mine? Oameni la camasa, barbosi, clar varsta medie era undeva pe la 30 de ani. Dar sincer erau mai entuziasti ca pokemonii si mai civilizati decat multi tineri petrecareti pogoisti si metamfetamenizati. O seara speciala dupa cum spuneam. Niki4 a pus breakbeat. Breakbeat mai nou, breakbeat mai vechi, piese de rezistenta, cu totii le stiau, eu mai putin. Damn, de multe ori am avut numai de pierdut din cauza varstei. Piesa dupa piesa, publicul tipa din ce in ce mai tare: “Niki4!” etc etc etc.
Nu prea intelegeam nimic, dar simteam ca e bine si e ce trebuie. Au venit si Suie Paparude, au cantat old school, au cantat new school, au plecat, a venit Vasile, si apoi iar Niki4 si tot asa. Pana cand alcoolul si-a facut treaba, am mai auzit niste franturi de drum and bass si electro. Michi singur, Dobrica tipand in microfon, haos total si cum bine spunea si un comentariu pe forumul nights: “acesti oameni ar fi meritat mai mult public”. Dar lasa ca a fost plin la Pagal si Negru sambata seara. (!!!)
O seara de neuitat cu dinozaurii nostri care, CULMEA, nu sunau deloc a dinozauri. Puneau bine, pe bataie, zambeau si dansau la greu. Au venit sa se distreze si s-a vazut. Multumim dragi tati si bunici ca ati existat si ati pregatit scena clubbingului romanesc pentru ceea ce este ea astazi. Sper sa mai prind asa o petrecere si in anii ce urmeaza. Scuzati-mi patetismul de final.
Doua albume vechi, la fel de actuale si acum, cel mai pumping minimal religios ever (daca nu unicul), bun de ascultat duminica dimineata, atunci cand afterul e biserica ta. Am vrut initial sa-l postez sambata seara, dar mai bine lunea, sa aveti o saptamana sa va pocaiti toti. Predicator este cel mai ciudat producator ever, Atom Heart aka oricare dintre cele 65 de aliaseuri ale sale din print screenul wikipedia de mai jos. Pe masura ce asculti piesele, simti cum ti se formeaza deasupra capului un mare semn de intrebare, care-si gaseste raspunsul in titlul albumului, Nobody Knows. Ritmuri complexe, elemente de soul, artistul experimenteaza si trece linia glitchului cu gospel, care se juxtapune cu minimal, idm, tobe de techno si sampeluri distorsionate. Te arunca într-un tărâm de coduri, stiluri, adevăruri, falsitati, imitatii sau simulari ale realităţii si nu prea mai stii ce este real. Se simte o doza de ironie, dar se simte si mai tare, funkul. Trackurile chiar sunt denumite precum piesele gospel – Oh, Precious Lord (I’m Thankful), iar sampleurile de gospel chiar sunt un cor adevarat, inaltator de spirit si dansant. Oricat de ironic ar fi insa, tot ce ramane intr-un final este muzica. Se lipeste de timpan, o auzi si o simti cum pulseaza in piept, chiar si cand n-o asculti. Ritm creativ care te afecteaza intr-un mod neasteptat. Vei vrea sa dansezi, sa bati din palme si sa celebrezi, macar aceste albume cu caracter.
click more pentru a asculta, pe imagini prajite de mironghiu
Sa incheiem saptamana buzz-urilor cu unul cald si melancolic, fix pentru duminica. Silent Strike si VJul Dan Basu isi unesc talentele in proiectul Silent Bass, o combinatie intre muzica electronica si multe alte genuri, sound bazat pe muzica de sintetizatoare, sustinuta de live-uri agresive. Imaginile se imbina cu muzica si spun o poveste.
live_cybermental_bucuresti
dan basu: Structura liveului e asemanatoare cu structura unei piese individuale. Totul are un inceput si un sfarsit. Asta nu o sa observi insa in liveu de pe vimeo…pentru ca e doar un minirezumat.
HOPATROPA
dan basu: Mai intai construim videourile si ideea lor, iar in live le lungim si le dam nota de imperfectiune.
gmail
com
