part 1 – se vede prost, dar se aude bine
part 2 – momentul cand, daca vei cauta ceva in geanta nu vei gasi nimic; ti se zbate mana in geanta
part 3
part 4
part 5
part 6 – isterie?
Posted in outfun on June 24th, 2008 by fresh good minimal | 1 Comments
atentie, caini vagabonzi
La Sonar by Night ajungi cu niste autobuze puse la dispozitie de organizatori. Pentru doi euro mergi zece minute pe autostrada, pana la un complex de hale imens, unde esti atentionat prin stikere stradale ca in zona exista caini maidanezi. La plecare si la sosire tot autobuzul tipa si aplauda. Sunt patru scene, doua in interior si doua afara. La fiecare vor peforma intre sapte si zece artisti sau trupe. In fara de muzica, te mai poti da in masinute. Nu te dai. Treci pe la cei sapte englezi de la Madness, care canta pop din 1976. Nu te prinde, dai o fuga pana la Marry Ann Hobbs , femeia de carei muzica este indragostit TRG. Pune dub step nervos, parca te ciupeste, il simti in plamani si mai ales in urechi. Darren Emerson te atrage sonor de pe hol cu un house jazzy sustinut de clape. Stai un sfert de ora si fugi la Diplo, ca sa constati ca a ramas la The King of My Castle, adica in 1999.
Marry Ann Hobbs
Cat timp stai la coada la baie, vreo 15 minute, prinzi ceva din Ewan Pearson, artistul care a facut cateva remixuri pentru Chemical Brothers, Depeche Mode si Goldfrapp. Nu prea te poti concentra la muzica, pentru ca, atata timp cat stai la toaleta cu o geanta in fata, majoritatea care vor trece pe acolo te vor intreba ce vinzi. Pana la Justice iti petreci timpul cu englezii de la Shackleton, dub hipnotic cu linii de bass foarte proeminente si sensibilitate inteleapta. Sunt trei, doi la butoane, unul la platane, toti imbracati in negru, toti cu ochelari de soare. Cand trebuie sa schimbe placa, dispar toti trei deodata sub masa si apar inapoi simultan. Cand sar, sar in acelasi timp. In fata scenei danseaza un negru cu parul cat un puf de la Care Cutare?. Lumea se pozeaza cu o gorila roz. Urmeaza Justice si Boys Noize care iti fac ce nu ai mai patit de la revelatia minimalului.
Justice
Hercules and The Love Affairs – Blind
Ajungi in sfarsit si la Hercules and The Love Affairs, ca black man in a very yellow t-shirt, care dupa Boyz Noize nu poate decat sa te odihneasca. [later edit: dupa doua zile de festival afli ca de fapt era Theo Parrish, din US].Si dupa ce iti tragi sufletul indeajuns, te duci la scena Minus, pentru ca, oricum, mai ai baterie decat de un minimal. Pe drum te blochezi pentru cateva minute cu ochii in podea, pe care se proiecteaza, de la sase metri, multe patternuri. Nu mai ai baterie la aparat, ca faceai poza. Ajungi la scena Minus, este full de lume, nu te poti misca. Te uiti in stanga, te uiti in dreapta, nu vezi cubul, poate vroiai sa faci un download. Te resemnezi. La platane intra chiar domnul Hawtin, nu a lipsit la nici una dintre cele 15 editii Sonar. Ca de obicei, este frumos pieptanat si flancat de toata gasca de artisti. Ramai cu ei de la 5 la 7, dansezi teleghidat si te mai oftici odata ca nu au adus cubul; la piesa asta care se aude, chiar vroiai sa faci un download. Minus la Sonar nu suna ca Minus la Bucuresti. Aici se aude bine, pana departe in spate. Cand se opreste muzica, pe unii ii ia prin surprindere si tresar. Isi revin insa instant si incep sa fluiere la Riche care trage o cortina neagra. Te uiti pe line-up disperat, dar s-a terminat.
Posted in outfun on June 23rd, 2008 by fresh good minimal | 1 Comments
Day two
A doua zi din Sonar by Day incepe cu The Long Lost, adica Daedelus si sotia sa Laura Darling, adica electro-acoustic romantic de la Ninja Tunes. Ea canta la voce si la flaut. Nu-ti dai seama in ce limba, dar cineva se plange in spate ca suna teribil de prost. La a doua piesa te prinzi ca e in engleza. Discutiile oamenilor din jur se aud ca un zumzet, mai puternic decat muzica. O sa adormi. Ea este trista, foarte frumoasa si face microfonie. Daedelus zambeste, ridica din sparncene la violoist, violonistul da din cap intelegator si duce arcusul sa cante niste drama. Daedelus ne roaga sa cantam urmatoarea piesa cu ei, cica ne este familiara. Laura incepe sa cante ca o naluca. Ce sa cantam impreuna? Toata piesa este un murmurat! Nu dureaza mult si ne servesc niste lunge, putin mai ritmat. Acum, Laura nu mai murmura, zumzaie. Violonistul canta la vioara, la fel ca la chitara. In prima linie, danseaza o femeie insarcinata.
The Long Lost (US)
Urmeaza dub techno spatial cu americanii din Detroit, Echospace, de la labelul Deepchord. Daca s-ar auzi aceasta muzica in noapte, ai fi in alta parte. Te aduc insa inapoi in miezul zilei, pe plaja. Muzica devine jazzy, dar isi pastreaza elementul de spatialitate pe fundal. Toata lumea da subjugata din cap. Sonar nu este despre ceea ce ai vrea sa vezi, ci despre ceea ce se nimereste sa asculti. Sonorizarea este atat de buna, incat simti nevoia de dopuri de urechi.
Ramai in cort.Desi afara te coci la 35 de grade, in cort e racoare. In plus, urmeaza Le Rok, minimal proaspat si bun din regatul Danemarcei. Dansezi fericit, caci iti place minimalul si inchini sticla de apa impreuna cu toata lumea, la DJ-ul care inchina si el sticla de apa la public. La 22 fix gardienii dau pe toata lumea afara. Un baiat joaca singur fotbal cu un pahar de plastic.
Le Rok (DE) si sistemul de aerisire
Posted in outfun on June 23rd, 2008 by fresh good minimal | 0 Comments
Crema noptii de ieri a fost scena electro. Justice te-au impresionat, in schimb Boyz Noize te-a subjugat sunetului electro si ai vrea sa-ti schimbi numele blogului, macar pentru o zi, in Noize.
justice la sonar
Justice isi fac intrarea impresionant, ca de obicei, mai intai crucea si apoi ei. Violenta muzicala este sparta de pasaje la sentiment, atata sentiment, ca oamenii se iau in carca si se joaca volei. Uite si o gorila roz, canta “Do the dance”. Cand se termina piesa, se aude un oftat general, dar Justice o iau de la capat, astfel incat toata lumea sa tipe isteric “Do the dance”, nu doar gorila roz. Cei doi sunt incadrati de 16 monitoare. Stiu sa lucreze cu publicul, au ridicat in sus toata hala. E ditamai hala, o scena cat un Romexpo. Nu e picior din cei 20 de mii de sonaristi care sa nu zbarnaie. Justice anunta robotic “The party started”, arunca cu bassul, mentin ritmul timp indelungat, dupa care o iau nebuneste la fuga si te fac sa sari si sa tipi: “Disco, disco!”. Dar nu te auzi. Poti sa si fluieri, tot nu te auzi.
Incet, incet, doar la sintetizator, incepe We Are Your Friends, lumea canta sacadat, pe silabe. Cand se oprese muzica, toti sunt o singura voce. Cand revine sonorul, reactioneaza ca si cum cei doi au apasat pe un buton. Toti fug pe loc, cat de repede pot. Dupa care iti dau un moment de respiro, chiar crezi ca au terminat, dar de fapt revin cu piesa, come on, come on. Ai uitat ca te dureau picioarele, nu te mai dor picioarele. Care picioare? Te simti ca bobul de cafea intr-o rasnita.
Boys Noize – Oh! Oh
Ajungi la Boys Noize, nu iti dai seama exact cand incepi sa dansezi. Basul te cheama in fata, esti in spate, vrei in fata, mai in fata. Pacat ca trebuie sa bei apa si sa stai la coada. Dansezi haotic la coada. Tipa si DJul cand da in butoane. Se vede imperial, pe cele patru ecrane care ofera o lectie de DJiala de inalta clasa. Cat de bine pune, te scoate din minti! Nu mai vrei nimic, nici la baie, nici apa. Tot ce iti doresti este sa faci din aceasta energie o constanta.
Ar trebui sa pleci, sa vezi Hercules and The Love Affairs. Te desprinzi insa cu greu de Boyz Noize, este numai unul dar face zgomot cat toti! De fapt nu poti sa pleci, te opresti in drum spre iesire, sa mai dai din cap. Si dai din cap, si dai din cap. Si te intorci din drum, de data asta si mai in fata, si mai centrat. Aici, toata lumea da isteric din cap. Pune Superman, piesa originala, a lui Laurie Anderson, pe care o mixeaza cu Daft Punk – Television Rules the Nation. Da, muzica surzeste, dar nu vrei dopuri de urechi. Lasi soundul, vocea unei domnisoare, sa te mangaie, sa te iei cu mainile de cap. Parca nu mai poti sa induri atata frumusete. Te legeni, te odihnesti, totul este excelent. Ce impresie ti-a facut Sonarul? Pui mana la inima, tragi aer in piept, deschizi gura, sa spui ceva, dar o inchizi resemnat si zambesti.
Posted in outfun on June 21st, 2008 by fresh good minimal | 1 Comments
se intampla la MACBA
La Sonar by Day, care se tine in Muzeul spaniol de Arta Contemporana, se intra exact pe acolo unde Richie Hawtin isi leaga bicicleta de burlan. Se sta pe jos, pe un gazon fals si urat, dar mai bine decat sa stai pe ciment. Iti iei o bere la trei euro si studiezi copiii cu casti gigantice pe urechi, care le protejeaza auzul. Se asculta Boards of Canada si se asteapta primul act. Intre timp se sterge obiectivul de la aparat cu tricoul, se sta la soare, se face plaja, se citeste ziarul, doi hipioti se giugiulesc, mai multi hipioti se giugiulesc, hipioteala. De cand e belsug, nu mai stii sa faci filtre. Uite-l si pe Tapu, nu e Tapu, dar seamana cu el, este fratele lui spaniol, caci tot din organizare face parte. Urci in muzeu, te atinge vizual mesajul ca violenta este un rau necesar pentru a atinge fericirea, admiri o bula de plastic plina cu ceata, o “sculptura cu striatie laterala” din ipsos si te intorci la soare. Daedelus bea o bere, iar numarul de oameni se dubleaza de la ora la ora.
daedelus la o bere
TRG este obosit. Cu o seara inainte a fost la gratar.
Te intalnesti cu batranul TRG, care te duce la scena Red Bull unde pune muzica de la ora 9 seara. Se ajunge dubios, pe niste scari obscure, apoi pe niste scari rulante, care te lasa intr-o sala cu peretii acoperiti de graf. Arata ca la MNAC, numai ca mai bine. Intrii in zona de label show case, unde casele de discuri stau insirate exact ca la Romexpo, numai ca produsele sunt de la Sonar. Gasesti placi veterane cu Prodigy la 10 euro, au si Pet Shop Boys, dar te infigi in podea la standul Raster Noton, simti cum ti s-au lipit ochii si nu mai poti sa-i dezlipesti de pe copertile tripante semnate Ryoji Ikeda; acum poti sa le atingi. Iti cumperi cateva pin-uri, te incarci cu stikere, treci din nou pe la scena Red Bull, dar nu stai, probabil cel care pune este fan Toto Cutugno, deja a ras ringul de lume. Niste SF-isti poarta casti de pompieri intesate de cabluri. Probabil transmit live, pe internet, pe zece bloguri. Ne intoarcem la iarba verede, vobim cu TRG de dubstep si de incapacitatea acestui stil de a-si arata puterea pumping pe scena romaneasca, din cauza sonorizarii proaste de la noi. Printre altele, TRG nu pune DNB!
show case
Pram
Prindem finalul din Pram, patru englezi pe zona cristal, clopotei, cristalin, strabatut de groove. Hipnoza. Ea voce, el chitara electrica, sunt si tobe, e si-un laptop, sunt si clape. Exista si flaut, si xilofon, si acordeon. De aici, nu stii cum, ajungi la Sonar Cinema, unde ruleaza clipuri, filme scurte, documentare, arta digitala si fotografie despre muzica electronica. Te intorci la scena principala, unde niste negri cu ochelari funky canta hip-hop, RnB. RnB? Nici nu stii daca iti place sau nu, dar nu stai sa te decizi, pleci inapoi de unde mai devreme plecau Pram si prinzi tot o bucatica din ZX Spectrum Orchestra, doi englezi frumos pieptanati, cu carare intr-o parte. Lumea fuge spre scena, precum roamanii la metrou. Se aude robotic sound la sentimentiment, IDM, experimental si noise care atrage oamenii ca furnicile. La scena din curte Bass Clef canta la trombon si mixeaza dubstep.
Urmeaza Pan Sonic , momentul mult asteptat. Pentru jumatate de ora, cei doi finlandezi fac linistea sa fie sonora. Iti vibreaza sinusurile. Zornaie, baraie, haraie, tiuie gandit. Stau concentrati asupra butoanelor, se mai uita din cand in cand pe sub sprancene, la public, dar nu misca din cap. Seara se termina cu maestrul TRG la butoane, dub step mixat cu pasiune.
Posted in outfun on June 20th, 2008 by fresh good minimal | 4 Comments
Între 19 şi 21 iunie, în Barcelona, explodează a 15-a ediţie a festivalului de muzică electronică Sonar. Iar dacă vrei să ajungi, trebuie să-ţi faci planul de pe acum. Nu vrei să rămâi pe afară cu cazarea, pentru că la acest festival se strâng 80.000 de sonariști, din toate colţurile lumii. Închiriază un apartament în Barcelona, printr-o agenţie imobiliară. Cu cât sunteţi mai mulţi, cu atât mai ieftin. Festivalul nu oferă zonă de camping, pentru că este unul urban, invadat de tehnologie, artă contemporană şi multimedia. În primă zi, stai la o coadă imensă, ca să-ţi ridici biletele.
Verifică line-up-ul Sonar pe www.sonar.es. Un bilet costă 170 de euro pe trei zile dar îţi poţi cumpăra doar pentru o singură zi.
Posted in outfun on May 7th, 2008 by fresh good minimal | 2 Comments
in primul rand belgia e o tara foarte frumoasa, cu oameni relaxati si inclinati spre micile placeri ale vietii. berea e arta acolo ca si dulciurile, vafele, branzeturile, sosurile, mustarul, steakurile si cartofii prajiti. dar asta nu e techno, asta e turism.
de altfel techno nu prea a fost nici i love techno. in primul rand pentru ca toata zona aia geografica pare complet orientata spre new rave. festivalul, de fapt petrecerea dat fiind ca e o singura noapte strange cam 35.000 de oameni in niste hale imense tip expo. fiecare sala, erau vreo 6, avea o capacitate maxima undeva pe la 6000 de oameni si daca se umplea nu mai puteai sa intri. chestia asta s-a intamplat numai la justice care sunt mega-vedete populare. de fapt si eu ma dusesem destul de chitit pe zona asta, justice si digitalism mai vazusem dar vroiam sa prind niste klaxons, boys noize sau mstrkrft. nu prea am stat la camerele de hard-techno sau techno clasic dar pot sa spun ca trendul popular era pe new rave.
organizarea festivalului este extrardinara numai daca te gandesti ca exista garderoba pentru 35.000 de oameni, un fel de romexpo, una dintre cele mai mari sali pline cu haine pe care am vazut-o in viata mea, un camp cu haine dar organizat foarte nemteste. nu existau cozi la nici un bar iar apa se distribuia gratuit. organizarea asta buna are in schimb si o parte foarte proasta. punctul cel mai slab al festivalului si chestia care mie personal mi-a distrus jumatate din distractie a fost faptul ca sunetul a fost tinut aproape toata seara la un nivel foarte scazut. muzica asta chiar nu functioneaza incet. auzi, iti place dar daca nu te loveste cum trebuie e ca la radio. frustrant, de 10 ori frustrant. cred ca are ceva de-a face cu niste reglementari ue legate de protejarea urechilor participantilor dar prea multa reglementare si civilizatie face petrecerea praf. asa ca mai mult am ascultat decat am simtit muzica.
pe scurt traseul a aratat cam asa: klaxons, vedete de carton, mai multa imagine si atitudine decat muzica, o tura scurta pe la simian mobile disco sa vad cum suna live toate sculele alea analoage cu care se lauda, suna bine, boys noize, incredibil cat de popular poa sa fie, un set nici prea prea, nici foarte foarte, distorted electro exact cum te asteptai dar la un volum care il face sa sune bleg, goose, mandria recenta a belgienilor, care chiar au sunat foarte bine, saltaret, cu refren, o vizita destul de scurta si dezamagitoare pe la ellen allien si miss kittin & the hacker. important la festivalurile astea cu de toate e pana la urma sa te relaxezi, sa te simti bine si sa nu te frustrezi cand pierzi ceva din planul initial. de fiecare data ajungi sa faci planul praf si sa iti dai seama ca de fapt nici nu vrei sa te ti de el atat de mult. toate considerentele astea numai ca sa marturisesc ca cel mai bine la i love techno eu m-am simtit la gui boratto. poate pentru ca era singurul minimal pe care l-am auzit in seara aia (pe bodzin l-am ratat), poate pentru ca era intr-o camera cu mai putina lume si mai intima, poate pentru ca era singurul loc in care volumul era rezonabil. am incheiat petrecerea cu un set mstrkrft care a sunat la fel ca boys noize, la fel ca justice, la fel ca goose, la fel ca simian mobile disco.
si sa stiti ca belgienii si italieni cand se duc la festival canta cantece de galerie in tramvai si lovesc puternic in geam la unison, se inghesuie si se imping mai rau ca la noi, si ca ajung atat de beti la fest incat pica inainte sa intre. muie steaua kind of atmosphere. si ca belgienii care gasesc bilete de garderoba pierdute chiar se duc si fura geaca. si ca am fost mai multi romani decat m-as fi asteptat, ca ne cam stiam intre noi, ca ne-am intalnit de cate ori prin multime si am schimbat politeturi, ca ne-am pierdut de unii dar i-am gasit pe altii. si ca mi-a fost frica sa iau camera foto cu mine ca sa nu ma intoarca aia din drum de la mama dracu asa ca nu am nici o poza.
per ansamblu, mi-a fost dor de o petrecere reusita la club, cu lume mai putina si sunet neiertator. 35.000 de oamenii a inceput sa fie prea mult pentru mine.
Posted in de-dans, outfun on November 20th, 2007 by de-dans | 3 Comments
gmail
com