West Side: The Young Gods, Nina Hagen, Agitation Free, Malaria, Amon Duul II, Irmin Schmidt/Bruno Spoerri, Can, Neu!, Electric Sandwich, Cluster, Nico, Brainticket, Jane, Edgar Froese, Harmonia. East Side: Faust, Harmonia, Neu!, Die Krupps, Kraan, MDK, Cluster, Die Todliche Doris, Palais Schaumburg, The Front, Liaisons Dangereuses, Einsturzende Neubaten, Nina Hagen, The Young Gods, Can
Aymeric Hainaux artist pluridisciplinar, propune un live de 40 de minute bazat exclusiv pe voce, corp si armonica.
Calator neobosit – de obicei isi face turneele cu ajutorul autostopului – Aymeric are un performance “cu sufletul la gura”, in acelasi timp brutal si poetic, incercand sa re-inventeze cumva beatboxing-ul. Solo-urile sale nu seamana nicodata unul cu celalalt, cu mult loc pentru improvizatie.
In ultimii trei ani a avut conerte la Paris, Bordeaux, Chicago, Londra, Tokyo sau Copenhaga si a colaborat cu Oguri, Christine Quoiraud, Lexie Mountain Boys, Lucky Dragons, White/Lichens, Radikal Satan
………………. unpoisson.com
Demdike Stare este un proiect format din MLZ de la labelul Modern Love (Miles Whittaker) si Sean Canty (“dedicated digger behind the Haxan events and a member of the hugely respected Finders Keepers crew of vinyl vultures”, coleg cu Andy Votel of Camil fame). Chestionabil a scris despre ei aici vara trecuta cand au introdus primul album al trupei, Symbiosis, un alt album care te face sa iti para rau ca ai incercat sa faci o lista de best of 2009 numai ca sa o calci in picioare a doua zi, Symbiosis merita sa fie acolo.
Demdike Stare revin in ianuarie cu un release, Osmosis, sub forma unui set (fara tracklist) cu tot ce au gasit (si au cautat ceva) mai bun si mai rar: radiofonic disco, obscure library records, space jazz, odd electronica, soundtrack-uri direct de pe VHS dar toate legate intr-un ansamblu cinematic foarte armonios. Il gasiti dupa more. Pana atunci un set aparut cu putin inainte, pe aceeasi zona si poate chiar mai impresionant: Moving Metals. Hauntology extravaganza.
Cand am spus de cio d’or ca e albumul anului 2009, nu-l ascultasem pe asta. Sau cum spune Resident Advisor, “Playtime” ar trebui sa fie considerat un pretendent tarziu la titlul de albumul anului, dar o astfel de declaraţie n-ar fi decat niste zgomot in plus, la ceea ce este de altfel, perfect clar”. M-am pus eu sa ascult albumul aseara la 12, la semnalul lui de-dans. Si n-am putut sa plec la somn pana la 4. N-am obosit. Mi s-au regenerat toti neuronii.
Vinovat, nimeni altul decat unul dintre protagonistii celui mai bun album din 2008, Move D (&Benjamin Brunn- Songs from the Beehive), si de aceasta data in duet, cu americanul Jonah Sharp, cunoscut si ca Deep Space Network, pentru muzica lui foarte frumoasa, idmista si spatiala. Producatorul din nord vestul Germaniei s-a intalnit cu cel din San Francisco in ‘94, la un concert al englezilor Autechre. Au inregistrat un album, cate putin la fiecare acasa, si nu s-au mai vazut 13 ani. S-au reintalnit anul trecut, tot la un concert Autechre, in Japonia, si-au mai inregistrat un album, dintre care patru zile in studioul unui colectionar de synthuri vechi. Numai citind iti lasa gura apa. Sa va mai zic. Pe “Keep Building”, Black Jazz Consortium pune voce peste un house foarte groovy. Freerotation este dedicata festivalului irlandez cu acelasi nume, demn de luat in calcul in 2010. Se tine in iulie, intr-un hotel din secolul 19, intr-un sat, si uneste nume bune. Playtime e nostalgic, intoxicant cu frecvente cerebrale si tripuri ambientale sau doar experimentale de peste 20 de minute. Din cand in cand, face excursii pe teritoriul technoului melodic cu accente jazzy. Dupa more, la ascultat un live cu cei doi, precum si albumul din ’94 – o betie de synthuri analog; si te intrebi la betie, cum sa facem sa se intalneasca oamenii astia doi mai des?
poza e de anul trecut, de la acelasi party, dar e fix acelasi lucru
La Martin, chiar si-atunci cand nu-mi place, ma simt ca la mine in sufragerie. Multi necunoscuti la mine in sufragerie, dar cu siguranta sunt ei la mine si nu eu la ei. Smell’s like the 90’s Party, dar Vladone nu mai pune muzica, s-a imbolnavit. La miezul noptii, nu se danseaza, se bea, se refac conexiuni rupte acum cativa ani. Este full de generatia veche, cu Niki4 in frunte, in curand la platane: “M-am pregatit, cu breakbeat. Ciocane ca la IMGB”. Acum nu stie nimeni cine pune muzica, nici nu conteaza, tavanul e mai prezent decat soundul, iar discutiile se tin tipand la ureche. Nimeni nu se asteapta la satisfactii sonore, dar toata lumea contribuie la atmosfera, cu pumnul in aer. “Discoteca asta e cea mai tare…pentru ca e prima”.
Cica Levon Vincent o sa ajunga viitorul Luciano, gata, s-a facut gluma asta la noi in redactie. Chiar daca soundul asta o sa devina viitorul populism, putem sa ne bucuram de el cat e inca fresh si viguros. Pentru ca nimeni nu e mai pe val in acest moment decat Vincent. De dans.
Aparut pe 7 decembrie, la labelul german Prologue, ii facem loc de abia acum celui mai bun album de techno de anul trecut (sau printre cele mai bune, pentru suspiciosi). Headfuck techno, tripant la maximum, spatial, propulsor pe orbita, si organic, si electronic, si natural, si sintetic. Estetica si sound design, de-mi vine sa scriu cu caps, sa subliniez importanta. Plastikman reloaded 2010.
Albumul este un mix intre melodie si forta si surprinde perfect momentul cand nu mai stii de tine, la 6 dimineata. Producatoarea germana stabilita in Cologne a lucrat la album doar trei luni, dar munca preparatorie a durat mult mai mult. A semplat motociclete in New York, sunete industriale in Munchen, bannere batute de vant pe un aeroport in Turcia si zgomote de pe strazile din Hong Kong. Cateodata experimenteza in bucatarie cu alune si un bol de metal, dar are si sunete obtinute prin programare.
gmail
com
