Pe fondul unei aversiuni de genuri si subgenuri muzicale te pomenesti, ca ascultator, tinta tuturor influentelor posibile. Daca ramai in proprietatea unui singur stil, implicit devii obtuz in calea muzicii produse ca feeling si nu ca parte integranta a unei categorii. Highlight-ul contemporan e reprezentat de producatorul proaspat iesit pe piata, cu maximum 3-4 ep-uri la activ si o colectie de aproximativ o duzina de remixuri si re-edituri. Astfel de nume sunt sustinute de labeluri precum Radius si Endless Fight (Mule sublabel), cu prestigiu in favorizarea elitei. La randul ei, elita, precum cei ca Prins Thomas, Mark E si Radio Slave face lobby subtil, online, pentru cei nou sositi. Tot elita le creaza conditii favorabile evolutiei muzicale si includ in mixurile lor trackuri unreleased, foarte des de o calitate exceptionala.
Show Me
De provenineta nemteasca, Tensnake (Marco Niemerski) produce de aproximativ 5 ani, timp in care si-a dezvoltat cu succes imaginea de pusti disco pe scena techo. Isi modeleaza remixurile cu groove-uri rococo, intr-o maniera lejera, sesizabila pentru cei care gasesc seducator minimul touch de eleganta sonora ca valoare adaugata unei piese originale. In acelasi context, productiile sale sunt ca o croiala fina de designer francez. E usor de sesizat ideea tropicala pe care o insereaza in majoritatea lucrarilor sale. Dar ea este atat de subtila si completeaza atat de sinestezic restul layer-urilor din piesa, incat te simti baroc, un personaj din Greenaway cu contururi lejere.
Live. Cuvantul acesta se consolideaza pe zi ce trece ca si dogma sine qua non a industriei muzicale contemporane. Ce inseamna live? De ce este lumea atat de insetata sa auda muzica in direct? Ce impact va avea pe viitor ideea de live asupra DJ-ingului si productiei de muzica? Acestea sunt cateva din intrebarile pe care si le adreseaza fiecare dintre noi.
Pana la un anume punct in istorie, singura modalitate cunoscuta pentru a crea muzica si pentru a o impartasi unei audiente era interpretarea ei in direct. Acel punct in istorie este determinat de descoperirea fonografului – Thomas Edison 1877. Masinaria lui Edison permitea oricarui individ sa aiba in propria sufragerie o orchestra de camera. Nici vorba de spontaneitate sau de variatie, de fiecare data cand un disc era pus la invartit el reda acorduri si note in mod identic si fara nici o exceptie.
Comercializarea mijloacelor de redare a sunetului in masa nu a oprit reprezentatiile live, ba din contra, le-a crescut numarul. Ca sa parafrazez un alt contribuitor la acest blog, muzica in sine doreste sa fie libera chiar si fata de propria sa imortalizare sub forma unui disc de plastic.
Pe langa popularizarea in masa, motivul pentru care reprezentatiile in direct au devenit din ce in ce mai cautate este urmatorul: inconstient, un ascultator stie si simte ca orice live este unic. Fiecare sunet pe care artistii de pe scena il scot prin instrumente sau boxe va exista pentru o secunda ca un impuls electric in creierul tau, dupa care va ceda locul altuia. Efemeritatea lor este si principalul motiv pentru care prestatiile in direct sunt atat de cautate.
In afara de asta, la un concert muzical in direct sunetul prinde contur in timp real. Asta inseamna ca, daca tu, ca si ascultator, nu esti atent, exista posibilitatea sa-ti scape ceva. Involuntar ciulesti urechile mai bine si iti ascuti simturile. Lasand narcoticele la o parte, nivelul crescut de atentie pe care publicul il ofera muzicii intr-o reprezentanta live este si principala cauza pentru doza emotionala mare pe care aceasta o induce.
In primul rand un disclaimer. Textul acesta este scris cu ceva timp in urma. Initial am evitat sa-l public din cauza sensibilitatii subiectului (“minimalismul incotro”), care ar putea zgandari urechile fine si usor de plictisit ale publicului din Romania suprasaturat de insusi cuvantul in sine, dar si pentru ca as fi dorit sa evit o pozitie pe care nu mi-o asum, ce ar putea fi interpretata ca fiind atot-stiutoare sau superioara. Cu aceste randuri nu am vrut decat sa subliniez niste evidente asupra carora observ ca nu s-a insistat, desi s-a insistat foarte mult asupra altor amanunte secundare cum ar fi efectele caderii in dizgratie a minimalul si criza din scena de club. Astazi am regasit textul intr-un fisier uitat, cu numele generic sugerat de good old Microsoft Windows (which i love) oricarui autor neinspirat.
” Astazi ma fura peisajul… Din prompt-uri de Unix care asteapta de la mine o reactie “minimala” in linie de comanda, ma trezesc gandindu-ma la tot felul de lucruri probabil usor irelevante pentru amatorul de muzici electronice neimplicat, dar esentiale pentru echilibrul meu interior de die hard techno-head.
Ce s-a intamplat cu techno-ul minimalist de este in prezent atat de hulit? De ce i se spune majoritatii techno-ului “minimal”, chiar si atunci cand nu este catusi de putin minimalist? De ce a putut fi senzational in perioada lui de glorie si cum de a sfarsit in derizoriu? Cu ce ar fi house-ul cu pretentii minimaliste al momentului mai presus decat “7clickareala” ieftina din ultimul an de dominatie minimal-techno? De ce se refugiaza unii in alte muzici care au mai dat gres odata (vezi nu-disko si altele), in loc sa creada in continuare, sa caute raspunsuri despre care este stilul ce iti poate oferi in prezent cea mai deep-futuristica si emotionanta traire muzicala? Si daca pana la urma asta asteptam noi oamenii de la muzica electronica (eu unul da) … i-as exclude din discutie pe cei care asteapta de la muzica de club “voie buna” sau “sa-si rupa baschetii”. Aceste reactii fac parte din efectele superficiale pe care le poate avea inteligenta superioara din techno asupra omului.
Last Fm are pe servere peste 3,5 milioane de piese. Cand a fost vandut la NewsCorp, in 2005, My Space avea 5 milioane de artisti inregistrati. In acest moment are peste 19 milioane. In acelasi timp, vanzarile de muzica au scazut cu 3% in 2005 si in 2006, cu 7% in 2007 si cu 8% in 2008.
Desi vanzarile on-line au crescut cu 25% fata de 2007, ele nu reprezinta decat 20% din vanzarile totale de muzica la sfarsitul lui 2008 si 5% din cele peste 40 miliarde de fisiere cu muzica vanturate pe net in acelasi an.
Stiu ca suna complicat, dar per ansamblu imaginea arata cam asa: veniturile obtinute din vanzarea de muzica au ajuns la un nivel aproape ridicol in comparatie cu cantitatea de sound existenta pe piata. Nici un alt produs al omului sau nici o alta activitate umana nu are un randament atat de scazut. Chiar si panourile solare au ajuns la o eficienta de 30%. Si totusi, daca te uiti invers, te ia mai rau cu ameteala: rata de aparitie de noi materiale muzicale si de noi artisti este si mai uluitoare. Numarul de albume, Ep-uri si Single-uri aparute il depaseste cu un ordin de magnitudine pe cel din anul anterior si tot asa. Aproape ca e o epidemie care nu pare a fi limitata decat de numarul de indivizi ai rase umane.
Daca ar fi sa corelam aceste doua statistici si daca am inlocui oamenii cu o colonie de bacterii, am observa, de fapt, ca acestea ar incepe toate sa ‘secrete’ muzica ca o reactie la lipsa acuta de resurse folosite tocmai pentru a sustine nutritiv aceasta activitate. Ceea ce, biologic e complet absurd. Si se numeste cancer. Evident, omul nu e o bacterie si explicatiile nu sunt nicodata atat de simple, dar e o perspectiva interesanta, care ridica o intrebare foarte pertinenta: De ce face lumea atat de multa muzica? Pentru ca e clar ca nu pentru bani.
Mai mult, devine din ce in ce mai evident ca nici macar promisiunea unor bani, mai tarziu in cariera, nu mai reprezinta o posibilitate usor de imaginat de artistii de astazi. La fel si cu gloria sau cu dominatia globala. Increderea in casele de discuri este 0. In afara de Radiohead, n-a facut nimeni bani pe net, inca. Publicitatea, ultima reduta pentru artistii mai putin cunoscuti, intra si ea in hibernare. Si atunci de ce?
Sintetizatoare analogice clasice cu insertii de lemn, oscilatoare controlate de voltaje vii si temperamentale (oscilatoarele nu voltajele), monofonice cu trei oscilatoare design Minimoog model D, monofonice cu doua oscilatoare si noise-generator design Korg MS-20, duofonice cu design micro, polifonice cu design generos, modele digitale cu aspect Roland futuristic incomode si frustrante, dar si modele ergonomice gen Crumar sau SCI cu toti parametrii la-ndemana sau Yamaha, cu memorie sau fara memorie, cu midi sau fara midi, modele speciale de live pe care poti sa ti le atarni jena(n)t de gat ca pe o chitara. Un veritabil “Magic fly” sovietic.
Concluzia: Nu degeaba l-a fugarit Stalin pe Leon Theremin peste ocean si l-a adus cu de-a sila inapoi. Este clar ca ii placea “zona” si cred ca ar fi mandru acum de progresele infaptuite de poporul rus in domeniul muzicii electronice… Eu unul sunt.
La inceput a fost haos nascut din nepotriviri. Cand esti intr-o multime foarte diversa, intr-o piata publica, este interesant. Insa, cand acest lucru se intampla intr-un club, poate fi neplacut. Dar cum haosul tinde mereu spre organizare, unii clienti obisnuiti ai Fratelli au renuntat la eveniment, nu era pe gustul lor. Cei ramasi – dezorientati, putin intrigati, agitati, facatori de du-te vino fara sens si armonie – s-au segregat de multimea din fata pupitrului, pentru ca acolo era aglomeratie de cea mai buna calitate, entuziasm si chef de dans la maximum. Mda, conteaza locul unde se face petrecerea si nu a fost cea mai buna alegere. La Fratelli insa, sunetul este bun iar spatiul pentru toata lumea, fie ea cat de divers colorata, ca si luminile scenei de la live-ul lui Garnier.
In prima parte, muzica francezului a fost un mix intre majoritatea stilurilor electronice de dans la care se poate astepta cineva; o perdea de jazz, mai mult sau mai putin marcanta a insotit toate sunetele de dub-step, de breakbeat si de techno. S-au auzit si influente trip-hop. Trecerile de la o piesa la alta au fost neasteptate si surprinzatoare tocmai pentru ca erau atat de diferite. Practic, LG a spus “sa fie haos” si s-a facut haos. De data asta haos bun, in beaturi, in cap.
dedans: Sa iti lauzi prietenii nu e cea mai surprinzatoare si grea chestie, si totusi prima petrecere chestionabil a fost un succes deplin. Intai de toate a fost plin intr-o seara si intr-un weekend care au abundat in petreceri interesante. Si daca ramaneau numai cei prezenti la 11.30, tot se chema un succes pentru o petrecere facuta de un blog. La 1, clubul era deja plin ochi, cu mult peste asteptarile tuturor. Apoi, lumea prezenta era foarte ok, cu de toate, dar in proportii civilizate. A fost una dintre serile acelea care a spart ceea ce, in gluma sau nu, parea sa devina un fel de regula: daca iti place muzica, te deranjeaza lumea, iar daca e lumea care trebuie, muzica se duce undeva gresit. Sau poate asta e numai o panica personala.
Pe Crissy cu Move D nu l-am prins, dar m-am grabit sa ajung la Monici care trebuia sa fie din punctul meu de vedere atractia serii. Multi au avut panici, poate si ea, eu nu. Nici nu e asa greu din exterior, dar daca o stii din seturile pe care le face de ceva vreme virtual, nu ai cum sa te indoiesti prea tare. Unii oameni fac lucrurile bine instinctiv, au feeling si gust si asta este de ajuns. Poti sa muncesti o viata intreaga ca sa ajungi pe culmile tehnicii si cunoasterii, daca nu ai gust, esti terminat, esti sec. Nu am prins toata petrecerea, a trebuit sa fug la live-ul Minilogue si imi pare rau ca i-am pierdut pe Mr. Disko, Eusebio si Michi, dar setul lui Monici imi ajungea pentru o seara intreaga. A fost efectiv impecabil. Ma asteptam sa fie in multe feluri bine, dar sa aiba atata foarta, asta a fost o surpriza. A avut coaie fara sa fie violenta, o lectie pentru toti tinerii furiosi. A facut lumea sa danseze la 11.30 si sa urle la 12.30. Atat de bine incat Mr. Disko a mai lasat de la el jumatate de ora si a lasat-o sa continue. Minilogue incepea, imi doream atat de mult sa ajung sa ii vad, dar daca ar fi continuat toata seara nu mai pleca nimeni de acolo. Best upcoming DJ si exponenta unui sound care ar trebui sa devina o reala alternativa la cautarile destul de haotice ale celorlalti.
gmail
com
